﻿
Iassi, 1 Martie 1868.
CONVORBIRI LITERARE
Apare la 1 şi 15 a fiecărei luni.
Abonamentul pe unu anu in România liberă unu galbenu ; in Austria 4 fi. - Abonamentele se facu in Iassi la Tipografia
Societăţii Junimea; in Bncnresci la librăria Socccc & Corup.
SUMARIU.
Din Itinerariul in Istria, de Ioan Maiorescu.
Tabla Mişeliilor, de D. V. Alecsandri.
O sară din Junie, de D. S. L. Budnărescu,
POESII:
Kaher, de D. L. Negruzii.
Lăngă Oltu:-Gelosie, de D. Se. Capşa.
Anunciuriuri.
_______
DIN
ITINERARIUL IN ISTRIA
de
IOAN MAIORESCU *).
Luni la 7 ore sara in 22 Iunie (1857) am
purcesu cu diliginţa din Triest spre Pisino.
La o 1/2 oră dai de Salinele ele mare, şi
după altă 1/2 oră de alte Saline de mare
lăngă satul Muggie, pe care ănsӗ poporul ilu
chiamă Muie. La 9 oare şi 10/60 am ajunsu
in Capo d'Jstria, unu opidu cu căi atăt de
ănguste, incăt nu potu sta doue trăsuri alăturea. Era noapte şi u'am pututu visità
nimicu. In cea mai bună ospetarie, unde
intrai pentru căteva minute spre a-mi stămperà setea, nu aflai decăt trei popi catolici
şi unu mireanu, deşertăndu pahare pline cu
vinu roşu de Istria, pe care-lu cunosceam din
Triest. Unu biletu de recomendaţiune ce aveam cătră părintele popa Bertonzel, apucase
a remăne uitatu in portofoliu; uitasem şi numele părintelui, si asa am eşitu fără a face
cunoscintă cu acesti buni părinti. Poate nici
nu le-aru fi părutu bine a se vede turburaţi
de cătră uuu străinu in plăcuta lor ocupaţiune in via Domnului. - La 12 3/4 după
medul nopţei am ajunsu la a 2-a statiune, la
Buje, pe o borra din cele mai tari, ce incepuse a sufla de 2 ore. -- La 3 ore şi 3/4
am ajunsu la a 3-ia statiune Visinada. Erà
dioa albă de o 1/2 de oră. -- La 6 ore ajunscrӗmu in Pisino.
_______
*) Opurile lui Ioanu Maiorescu, cuprinse in manuscriptele sale postume, se află sub presă la Tipografia Societăţii Junimea şi se publică sub ingrijirea
D-Iui Titn Maiorescu. Cele mai însemnate din aceste lucrări ne paru it fi cele relative la "Romănii
Istriani", şi noi suntemu fericiţi a pute da lectorilor
nostri ca o mică probă inceputul "Itinerariului in
Istria." Pentru o mai intinsă cnnoscinţă indreptămu pe lectori Ia insasi publicaţiunea mencionată,
care se va termina in decursul acestui anu.

23 iunie
Cu toate ca suprafata pameutului  nu  infatişeaza  decat  erupturi ori  scuipaturi 
vulcanice,locurile   şi cele  departate  de mare,
re mijloc: J  Istriei, sunt  bine  cultivate,
mai  ales de  la  Visinada, şi mai vertos de  la  
Coraiba inainte spre Pisinu şi de la Pisinu  inainte
cat  se  vede cu  ochii  pana  spre deu lurile  despre  Valea  Arsa,   Prin  mijlocul petrelor   ce acoperu   pamentul   pretutindinea    se  vedu
toate spitele de granate  ordu,  grau(golanu   şi  flocosu),
secara,  porumbu, fasole, cartofe,  canepa,
in  valea Scropedi  am  vedutu  chiar   si "arisca
matura ce se  secera  ori  se  cosea.Intre  grane  erau unele foarte frumoase. Viile se
cultiva ca in Italia. Vitele sunt arbori grosi 
 şi  inalti,  carora   drept   propta   le servesce
  altu arboru. Acesti   arbori de  care  sunt  radimate
vitele,   sunt  mai  toti  jugastri;  
  nici mi-aducu aminte	sa  ti  veutu alti  arbori decat  juga stri  langa vite.  Vitele  formeaza  unu siru lungu
 şi  continuu,  fiindca  fiecare vita   e  prinsa   cu   o
parte  din ramii   sei  de  vita  dinapoi,  si cu ceaalalta    parte    de  ramu   de  vita   dinaintea   sa. 
In 	acestu    modu  facu  o  catena    necurmata.
Distanta  de  la  o   vita  la  alta  e  ordinarminte
ca  de  10  palme  domnesci;  ear  spaciul  dintre
unu  siru  de  vite    si  altul   e  de  trei  si  patru
ori  mai  mare,     şi   seminatu   cu   grau,   secara,
porumbu, ordu  etc.  Adese-ori   in fiecare  intre spaciu    de  aceste   e  alta  semanatura, de es.
 intre   cele  d'antei  done  sire de vite  e  grau,
  in urmatorul    intrespaciu   e  porumbu,   fasole,  ori cartofe,
   apoi  secara   ori  ordu.  C'unu cuventu :
 tot  acea tearina   e  usata   ca   vie,   ca  pometu,
 ca  gradina   de  legumi,  ca  campu  de  granate.
 Dar   sa  ne  inturnamu   la  ale  noastre.
Indata   ce  am  ajunsu  in Pisino,   m'am  dusu
la  D. Cegnar, oficiantu  la  telegrafu,   catra  ca re  eram   recomendatu   (le  D.  Bleiweiss;  
 dupa aceea  am  fostu  la  primul   negotitoru  din   Pisino, la  D. Camus, caruia  fusesem  recomendatu de
 D.  Scaramanga,  Fui   receputu  in senul fami-
 liei D-lui  Camus cu toata  cordialitatea,   La  pa
tru   ore  dupa  prandu    merseiu  cu  D.  Cegnar la  satul Zarec,
   3/4    de  ora  departs   de  Pisino.
 Preotul     locului  ne  recepu  bine.   Aici   se  incinse intre   noi  disputa  despre  originea Roma-
 nilor  istriani. Preotul   slovenu  pretindea  mortiş,   ca   n'au fostu  mai   multi    decat   sunt astadi,
   ca  nu  se  perdu,  ca sunt tenaci  in con-
 servarea   limbei  lor,ca  in  casele  lor  nu  vorbescu  alta   limba   şi ca  nici pruncii  lor nu cu- 
noscu  altă limba  pana  nu  incepu  a  umbla in
scoala, uncleinvat,a limba croatico-ilirica.
C'unu cuventu:  ca Romanii   istrieni  au  fostu 
de cand au  venitu tot  acolo  uncle se  mai  afia  si astadi, şi ca  sunt venetici in locurile aceste.
Cum  ca  nu  s'ar   tine de  vechii  locuitori ai Istriei,de  pe  timpul  Romanilor, 
ori ca cel putin nu sunt  mai vechi in Istria decat Serbii,  Croatii, Serbo-Dalmatii,  alega unu  documentu din  anul  1325, .scrisu  in  limba  latina,   in  cea  germana   şi cea  croatico-serbica,
 in  aceasta  din  urma  cu  alfabetul glagoriticu,
 prin   care  documentu   se  regula limitii Istriei
peste  totu,   şi  in  parte şi hotarul satelor
   de la  locul  Cepici  (Cepich), şi in care Domnul
acestoru  sate,   alu  satelor  uncle vedemu astadi
pe  Romanii   istriani, dice, ca elu e constrinsu a  dimite 
 pe  locuitorii   acestor sate, daca nu li 
se  vor  da  ori  asemna  şi  lor  pamenturi.
De  unde  incheia  preotul,    ca  locuitorii   satelor  de  langa  lacul  Cepici,   ca  unii   ce  la 
incepatul secolului  14 nu aveau  pamenturi,
nu putcau fi  veniti de  multu in  locurile  aceste. 
Ear cat pentru epoca cand sa  fi venitu  aceşti Romăni aici, preotul din Zarec diceà, că 
poate să fie aduşi aici din Dacia Traiana de
Tatarii, care in secul. 13. fugărirĕ pe regle
Bela şi avurĕ o bătălie mare din sus de 
Fiume, după cum dice preotul, la locul numitu pănă astădi Grobnicu, ce vas ă dică locu
de ingropăciune, de inmormĕntare, pentru 
că acolo se ingroparĕ cei căduţi in acea bătălie;
şi fiindcă şi la locul Cepici, lăngă Berdo, se
află unu satu Grobnic (pe charte Grobnico), 
-adaose popa- se vede că Romănii cei aduşi
de Tatari lăngă Fiume au trecutu pe urmă la
valea riuleţului Arsa şi au adusu ca sine
şi numele Grobnic şi l’au applicatu la locul unde s’au aşedatu lăngă Cepici!
Cu această ipotesă uşurică, fundată numai
pe etimologia muelui Grobnic de lăngă Fiume
şi pe imprejurarea, că această numire se află 
şi lăngă Cepici, aperà preotul părerea sa că
Romănii sunt veniţi mai tărdiu in Valea Arsei.
Mai adaose in fine, că dacă aceşti Romăni aru
fi din vechii locuitori ai Istriei, a rave şi ei
vre unu satu cu nume romănescu.
Eată pe scurtu argumentele bunului Slovenu,
argumentele pure negative. Indeşert i-am pusu
intrebări ca aceste:
a) Ce au devenitu Volochii, care după
Nistor, celu mai vechiu cronistu rusu, au 
bătutu pe cei d’ăntei Slavi ce au venitu la 
Dunăre pe dreapta Tisei in jos, şi despre
care Schloezer, editorul şi comentatorul lui
Nistor, dice că după insemnarea cuvĕntului
Voloch la Ruşi ar fi să fie unu populu de origine romană, anume Romănii, dar că nu crede că acestu populu, Romănii nostril, să fi fostu 
atunci (secul. IV, V. ori VI.) aşa de tari?
b) Unde sunt Vlachii, de la cari Croatii au cuprinsu cea mai mare parte a ţerei
lor şi Dalmaţia, căror le-au stipulate drepturi, susţinute pănă in seculul 17, cari mai
inainte aveau in părţile aceste Banatul lor
şi de la cari ducele Crovaţilor a luatu titula de Banu, cuvĕntu romănitu in forma aceast?
c) Pentru ce Slavii de meadă-di sucesu
numele Vlach, Vloch, Voloch, Vlasi, Ulach,
Lach, Lasi, etc., dicĕndu aci să se dă păstorilor, aci celor de biserică orientale etc., cănd
ei sciu toţi, că acestu cuvĕntu in origine nu
insemană altu-ceva decăt: Roman, Italian, 
Latinu?
d) Pentru ce cu istoria in mănă nu se 
iau  pe urma acestui nume, incepĕndu din 
Agrum pănă la Mare la Morlachi, cari ori
că sunt Romani negri, Mauro-Vlachi, de unde 
să se fie format cuvĕntu Morlachu, ori că
sunt Romani de la mare (morje-vlachi-morlachi), şi cari atăt după diaconul Dioclea
ce insuşi a fostu Morlachu şi dice că Morlachii că toţi Valachii sunt origine latină,
căt şi după Tommasini, episcopal de Citta-nuova, care scrise in anul 1650 şi care dice
pag. 515: „I Morlachi che sono nel Carso
hanno  una lingua da perse (adecă care nu e
nici „schiava” nici „italiana„), la qualo in molti 
vocabuli e simile alla latina (nu all’ italiana,
ci alla latina)?
e) Pentru ce nu caută in Irenco della
Croce „Historia di Trieste” (tipărită in 1697)
Lib. IV c. VII pag. 334 unde dice.
f) In deşert i-amu adaosu, că Croaţii pe
aşa numiţii Serbo- dalmatini (Serbo-Dalmatinski) acolo şi aici in Istric ii numescu in batjocură Vlachi, şi atăt aceştia, căt ş i Romanii
din Valdarsa batjocorescu pe Croaţi Besiaci,
adecă fugari, fugitori, de unele se vede intre
ei ura, uăscută fără indoială din resbelele
ce au avutu iutre sine?
In deşert toate aceste şi altele in restimpu de 3 ore, căt tinu conversaţiuuea: Părintele
rĕmase intralesale, cumcă Romănii
istriani sunt de cănd cu documentul din anul
1325 tot atăţi căţi erau atunci, şi că nu se
potu desnaţionaliza!
Mi-am adusu aminte ce observasem şi 
la alţi Sloveni, precum şi ce-mi observase
profesorul Zhishman in Triest, că toţi preoţii sloveni sunt panslavişti in inţelesul acela, că nu vĕdu in vechime prin locurile aceste decăt Slavi, ăncă dinaintea Romanilor,
şi că şi acum pe toţi voru a-i face Slavi
chiar unde nu se mai vorbesce salvonesce.
In adevĕrul in stăruirea lor de a affirma, că
Romanii din Valdarse nu se desanţionaliză,
că sunt tenaci, ni s’a părutu a vede o pă-
rere de reu, că nu se stinserĕ toţi Romănii.
Venindu vorba de articlul eşitu in No. 1-2
ai jurnalului "D'Istria" in anul 1846, preotul
mi arătâ acestu articulu in "Zora Dalmatisku" din acelu anu tradusu in limba
croatică. Fiindcă nu aveam cu mine probele
ele limba romano-istriană, am cerutu
jurnalul Dalmatinu, ca să-mi copiezu acele
probe, şi mi-lu dede a -lu duce cu mine la
Pisino. Tot aci aflai, că autorul articlului,
Antonie Kovaci, e astădi chiar Podesta in Pisino, şi că acesta la compunerea articlului
fusese ajutatu de Micetici, atunci june studiante in Pisino, Romănu din Valdarsa, anume din
Berdo, acum cooperatnru (capelanu) in Casioa,
Deseoperirea, că D. Covaci e  Podesta in Pisinu, unde mĕ aflu, mĕ umplu de bucurie.
Mĕ desparţii de părintele, care cu toată, via
noastră dispută, implinise foarte bine cuviinţele
ospitalităţii, ĕi dedeii o sigară de tabacu
turcescu, pe care o puse bine spre a o  ţine
de suvenire, şi mĕ iuturnai la Pisino.
_____
*) Preotul li-a arătatu acestu document in archival Slavilor despre meadă-di, din anul 1852. Sub titula
acestora:Arkivu, za povestnicu jugoslovansku, kujiga
1L 1852. Citatul document e publicatu aci numai in
 limba salvonică; ear despre esemplariul celu latinu şi 
celu germane nu-mi putu spune nimicu.
**) Inainte de aceste vorbe numesce cetăţile ce se ţinu
de Pinguente, apoi cele din Carso, şi adaoge: Usansi indiffereatemente due lingue, schiava ed italia-
na, ma nei castelli pin l’italiana, e la chiava di fuori
continua.” Apoi vine locul de Morlachii din Carsu.
Far cetăţile ori opidele din Carso le chiamă aşa. 
***) Se vede erore, căci cei din Valdarsa dicu şi astădi
Basereca
****) Se vede erore, pentru că şi astădi in Valdarsa dicu
capra şi tipu. Companu, e soţiu.

24 Iunie
Mercuri de demineaţă mersei la D. Camus, rugăndu-lu să me facă cunoscutu cu D.
Podesta. Trimise indată să intrebe, dacă e
acasă şi de ne recepe. Respunsul fu, că va veni
insuşi, şi in adevĕru veni peste puţin. Eată-mĕ in faţă cu autorul articlului, ce pentru 
Romănii Daciei trainee fu descoperitorul unui 
nou membru alu naţiunii romano-orientali.
Nu-şi putea esprime bucuria ce sĕnţea vedĕndu 
anu Romănu din Dacia, şi anume că vine cu 
scopu de a se informa in faţa locului despre
această frăntură de Romani in agonie. De şi,
precum mărturisi, şi precum arată numele 
(Kovaci), de origine slavonă, arătâ ănsĕ unu
interesu foarte viu pentru Romăni şi promise 
că-mi va subministra totu ce-i va sta in putere spre a-mi ajunge scopul. Mi-a spusu, cu 
ce bucurie au receputu toţi Italieni scirea
despre esistinţa Romanilor din Istria, mai alles faţă cu tindinţele Slavilor de a slaviza
totu şi toate ce se apropie de marea adriatică, 
incăt nu se mulţumescu a da Triestului origine salvică, ci caută să recăstige Slavilor şi
pe Veneţia şi altele mai departe, tendinţe,
ce D. Covaciu le reproba tare.
Conversaţia aceasta era in cancelaria
D. Camus, şi tocmai incepusem a intreba,
daca nu vinu in Pisino oameni din Valea
Arsei, cănd D. Covaciu aruncăndu ochii pe 
fereastră, strigâ: „Eccolo!” şi deschidĕndu uşa, chiămâ pe unul in casă. Era unu barbatu 
de statură mai jos de mijlocie, ănsĕ  bine
făcutu, indesatu, peptosu şi spătosu, viu şi voiosu, 
pălitu tare in negru, capu rotundu,
fruntea lată, increţită. Fără cea mai mica
păsare salută pe D. Camus şi Covaciu in
limba croatico-slavică. Aceştia ĕi spuserĕ,
că eu ăncă sunt de ai lor. Istrianul se uită cătva 
la mine, dede din capu şi car se inturuâ cătră cei ce-lu chiemaseră, reincepĕndu croatica.
Eu ilu intrebăi atunci:
Din   toate  amu  culesu, ca   nu   vorbescu
bucurosi  limba  lor indata ce  se   afla   intre
straini,  adeca  intre  oameni  de  alta  natiune,
cand  in  casele  lor  fereasca  D-deu  sa vorbeasea  in  alta  limba.

TABLA MIŞELIILOR.

Sub   acestu    titlu    originalu    zace   de
mai multi  ani  in  biuroul  meu un  manuscriptu  cu 
data  de  12  Martie   1824;   hartia  e  groasa   şi 
afumata,   scrisoarea   e  proasta   ca de cenusaru 
vechiu,  anse cuprinsul presinta care-care interesu   pentru   s tudiul  literaturei  de  pe la  inceputul  seculului.
Esaminandu-lu      cu  luare    aminte    gasimu    in
elu     o  colectie   de  versuri     amoroase     şi    satirice,  şi descoperimu   mm poemu  non asupra 
evenementelor   de  la  1821,   sau  mai  bine   cu-
noscundu,  o  insiratura    lunga  de  stihitri  in  contra   Grecilor. Elu   e  terminatu  prin    urmatoarea   notita  care  arata  şi   numele   autorului
si  numele  colectorului.

__________________
O sară din junie

Sara se ingăna cu noaptea; luna plină privia de pe orizonu pintre doi nori creţi asupra
văilor şerpuite ale măndriei Bucovine. Cam
sub picioarele Carpaţilor se intindea pe coastele unui dămbu o grădină frumoasă. Alee
de copaci in verdeaţă, pomi in floare, tufişuri dese, pintre care se amesteca şi trandafirul mirositoru, o impodobeau maestos. Unu
izvoru limpede curgea dintr’o stăncă, ce se
afla mai spre virful dămbului şu cu unu murmuru linu şerpuia pintre straturi pistrue de
flori, pănă ce se versa intr’unu lacu, pe a 
cărui faţă increţită  se legăna lebăda uşor ca
 o radă frăută din lună. Aice erà frumuseţea insoţită 
cu măestria şi măreţul privià la ele
ceva mai din depărtare, căci spre răsăritul
miadă-diualu se redicau nisce munţi stăncoşi, pe ale cărora piscuri păreà, că se radimă blota plină de scăntei fălfăitoare. A cui
Inimă nu s’ar simţi pĕtrunsă, a cui sufletu
nu s’aru umili, aflăndu-se in mijlocul acestor 
reflecte ale naturei? Pe doi tineri intălneau
ele astădi , amundoi şedĕndu pe earbă nu departe de izvoru. Unul Cosma, adăncitu in 
sine, păreà fără interesu la priviliscea, ce li 
se iutindeà dinainte; ear celalaltu Romăn,
nu puteà indestul alungà ochii sei de pe objectu, pe objectu, de pe frumuseţă, pe frumuseta. Lungu timpu stau ei tăcĕndu unul lăngă altul, şi numai filomelele intrerupeau tăcerea intrecĕndu-se in duete placate, ce se
legănau prin respunsurile ingănătoare ale unui
eco jalnicu. După ce ȋşi purtase Romăn
in toate părţile privirile sale , şi ȋşi nutrise
indestul cugetul seu cu frumuseţea sari, se
 rădicà următoarea convorbire:
Romăn. Tot ăncă nu ţi-ai lămuritu idea 
sublimă, Cosma?
Cosma. Tu eşti? ah! din care adăncu misteriosu m’ai treditu tu amice?
Romăn. Cum?
Cosma. Acum sburam pe aripa cea mai 
puternică a spiritului, treceam dein idee in idee
şi me vedeam străpunsu colo la cea margină 
depărtată, unde incetează aeva şi incepe misteriosul intunericu alu spaciului făr de sfarşitu. Pe astu hotaru imi oprisem sborul,
aruncai o lipă inapoi, şi făcută cale imi
părea numai unu pasu, aruncăi alta inainte
şi nesfărşitul indepărtà hotarele sale, cu căt
pĕtrundeau privirile mele. Aci stam, căci
indeşertu erau toate incercările, cel e făceam,
ca să străbatu acestu spaciu misteriosu,
pe cănd deodată se opresce unu glasu in audul meu: „Intoarce-te de aci şi vină după 
mine,” sunâ elu. Ilu cunoscui, erà al urealităţii, şi slabu şi umilitu me intorsei 
ear spre dĕnsa. O! dar cum mi se păreà
ea! Ca nici cănd o vedeam acum şi mai 
supusă unei puteri necunoscute, nepĕtrunse şi neinţelese. In acestu momentu m’ai 
desceptatu tu.
Romăn. Aşa dară ţi-au fostu in deşertu
toate meditaţiunile, Cosma?
Cosma. Indeşertul! Şi toate clădirile spiritului meu le vĕdu sfărmate intr’unu momentu.
Nimic nu mai potu alta, decăt să mĕ supunu 
şi să recunoscu o putere sublimă şi deplină,
din care izvorescu toate cele neprecepute de
noi ca dintr’unu izvoru nesfărşitu.
Romăn. Reflecţiunile mele m’au adusu la 
altu resultatu, amice, şi sunt siguru că şi tu
ai fi ajundu la altul, dacă n’ai fi armatu
achiul spiritului teu numai cu ocheana slăbiilor ominesci. Ai avutu ades ocasiune
să te uiţi prin ea şi să dai sboru liberu sufletului teu spre sfere mai inalte. Colea frumuseţea ce incăntă, dincolo măreţul, ce impilesce la privirea sa, erau destule motive.
Cosma. Natura,     cum  o  veii    de  mandra, 
m'a   adusu  la  calea,  pe  care  me  aflu.
Roman. Dara   pe  cand  te  urcai,   erai  pasivu  la  toate   intiparirile,  ce  faceau   ele  asupra  ta. Condusu  de  ele,   uitai    puterile tale proprie,
si  te  dai cu  totul   unor   visuri    placute. Nu  e  asa?
Cosma. Vorbesci   adeverul,  Roman!
Roman. Afla dara  aice  gresala  cea mare,
tine   o  neputinta,  ce  ifi   mijlocesce curata 	spre   cunoscinta,    dar  pre    tardiu,  
caci iti  lipsescu  combinatiunile  adeverate  cu carele
te-ai fi  pututu   iuzestra   numai  cand  şi   spiritului ten  i-ai  fi  datu  timpu,    sa  faca   reflectiuni asupra   adeverului  puru  in   acestu   universu. Indesertu ti  se  arata   acuma aeva   in
colorile  ei  naturale,   caci  spiritul   covarsitu de
imaginile    fantasiei flutura:  cu   ea   impreuna si
  ce-i  aproape   de  'intelesu,    remane    pentru
tine  mm rnisteriu profundu.  Ce  poti  face alta, 
care  incuibandu-se   odata  in  omu, nu  e  mai
 decat  sa  dai  foga  la   presupunere.     Fantasia 
mult  in stare  a-si pastra  facultatile sale".   Asupra  spiritului  incepe  a domnl  atunci   fantasia,
şi elu  isi  perde in  mandşr.ele   ei  imagini   teata "puterea   sa.  Altfeliu  s'ar fi  formatu  in tine
ideile  despre  sublimu,  daca  spiritul   teu   ar  fi
fostu  activu   la  prirnirea acestor   reflecte   ale naturei
şi   acuma   nu  ti  s'ar    pare   nedeslegate  misteriele,   la  care  ai  ajunsu.
Cosma. Oum  Roman?  tu  me  surprindi.
Roman.    Asculta   şi   tremura   inaintea  slabiei  tale.     Pasivu   fiindu  la  toate   intiparirile naturei,
te-ai   urcatu   tu  in  sferele    idealitatii pe  
aripele,   ce ti  le  imprumutau    aceste   intipariri,     In  oricare  pasu  iti   crescea  in  senu
o  vie  credinta, ce  te  stimula   neincetatu,   ca
sa  ajungi   cat  mai  curendu   spre    termul    visatn  alu  perfectiunii.    La   acei  termini, dici,
ca  ai  ajunsu,   unde se desfacu toate  in nimicu, 
in  mm  intunericu rnisteriosu.   Pasi vita tea,  in
care  remasesi,  iti intuneca   cunoscinta fireasca
din  ce  in  ce  mai mult,   caci  visuri  şi  imagini placute
iti  forrnau   acurn   fantasia  libera    in
multime.     Astfeliu  amagitu,   te  duse ea  pana la ultima
ei icoana la spaciul misteriosu   şi intunericu, 
de  care  mi-ai   spusu.  N efiindu  in stare   sa
rasbati   de  aci  mai    inainte,    afli  in
tine o neputinţa, ce iţi mijlocesce o radă curată spre cunoscinţă, dar pre tărdiu, căci
iţi lipsescu combinaţiunilie adevĕrate cu carele
te-ai fi pututu inzestrà numai cănd şi spiritului teu i-ai fi datu timpu, să facă reflecţiuni asupra adevĕrului puru in acestu universu. Indeşertu ţi se arată acuma aeva in 
colorile ei natural, căci spiritual covărşitu de
imaginile fantasiei flutură; cu ea impreună
ş ice-i aproape de inţelesu, remăne pentru
tine unu misteriu profundu. Ce poţi face alta,
decăt să dai fuga la presupunere. Fantasia
iţi vine şi aci intru ajutorul, şi eată iţi croesci singuru o putere, din care izvorescu toate
căte nu le inţelegi. Aceştia te supui şi aflăndu-te
slabu inaintea ei, o adori ca cum 
ar fi perfecta. Căt imi pari de slabu, Cosma! Slăbia ta te-a adusu la această presupunere, şi tu cadi inaintea presupunerii slăbiilor talr… Cosma!
Cosma. Unde sunt ş ice-i de mine?
Romăn. Eşti acolo, une-i menitu să fie 
celu slabu, şi nu-i nimicu de tine, decăt ce-i
omul, care ȋşi uità natura sa, cănd se incearcă a intrà in misteriile nature.
Unu suspinu adăncu se versa aci din peptul lui Cosma, şi imbrăţoşăndu pe Romăn
se perdurĕ apoi amĕndoi prin aleele grăinei.

ANUNCIURI

Cu numerul  acesta,  incependu  anul  alu  II-lea alu "Convorbirilor   Literare,"    toti   domnii  abonati  ai  anului  espiratu  sunt  rugati sa  binevoeasca  a  inoi  abonamentul lor  cat  de  curendu,  caci numerul  viitoru  nu  se  va  mai  triimete   deeat  la  adeveratii  abonati
Se  afla  de vendare  la  Tipografia Societritii Junimea  toate  numerile  "Convorbirilor Literare"  pe anul  I  (1 Martie  1867-1   Martie
1868) brosate  intr'unu  volumu.                            
Pretul  I  galbenu.
A  esitu  de  sub  tiparu  şi se afla de  vendare  la  biuroul Tipografiei Junimea, Precum si la  cele mai  multe  librarii  din  tara  brosura:
CONTRA SCOALEI BARNUTIU 
de
Titu Maiorescu.
Pretul  I  leu  nou


CONVORBIRI LITERARE

No. 2. - Anul II.
Iassi, 1 Martie 1868.

Abonamentul pe unu anu in România liberă unu galbenu; in Austria 4 fi. 
Abonamentele se facu in Iassi la Tipografia Societăţii Junimea; in Bucuresci la librăria Socccc & Corup.
Sumariu.


Discursiu pronunţatu de D. N. Ch. Quintescu in numele corpului
Universitaru din Iassi in dioa
de Trei-Ierarhi cu ocasiunea solemnitătii in
memoria lui VASILIE LUPU

Pre Onorobii auditoriu!

Inaltul Guvernu a decisu ca dioa de astădi să
se consacre unei solemnităţi spre glorificarea memoriei
ilustre a vechiului Domnu alu acestei
părţi a Romaniei, a lui Vasilie Lupu. Priruindu
cu recunoscinţă, pentru onoarea ce mi se făcea
prin aceasta, însărcinarea ouorabilului Consiliu
Universitaru de a ţine cu astă ocasiune
unu discursu din partea sa, dar in acelaşu
timpu şi cu consciinţa micilor mele puteri,
daţi'mi voie, Domuilor îl ve face cuuoscutu,
că timpul celu foarte scurtu, precum şi imprejurarea,
că o altă persoană din partea
acestei scoli normale, ca mai in
că timpu celu foarte scurtu, precum şi imprejurarea, că o altă persoană din partea
acestei scoli normale, ca mai in curintele faselor ei, erà să desvoalte intr’o altă oraţiune anume partea istorică a acestui subiectu,
nu ni-au permisu a da lucrării de faţa o desvoltare mai mare şi o tractare mai conformă conţinutului ei şi importanţei acestei di.
De acea cuvĕntarea, ce vi se ofere, are trebinţa, ca precipitate, de indulginţa Domniilor voastre. Alte talente voru pute cu ocasiunile viitoare corespunde mai bine acestei 
sarcine, şi in toată abundanţa de timpu, de
oară ce nu mai incape indoeală, că această 
di are să se celebreze in fiecare anu, precum se face in capital cu serbarea memoriei altor nume ilustre.
Domnilor! viaţa statelor Romăne ne presintă chiar in timpuri nefavorabile ici şi cole 
oare-cari punte luminoase, care ne mai inseninează privirea, şi ne mai recrează in cătva de spectacolul celu intunecosu alu evenimentelor in cari au trăitu, precum călătorul
obositu de cederea cea continua a nisipului
unu deşertu, işi recreează ochiul la aspectul 
unei oase inverdite, Unu asemenea putu 
luminous este fundaţiunea aşa numitei Academii Vasiliene de cătră menţionatul principe 
Vasile Lupu
Vorbindu de Vasile Lupu nu vomu căntà,
cea ce nici nu poate intrà in cadrul nostru,
a-lu caracterizà i nlargul seu, cum ni se
presintă adecă cu calităţile, cari l’au distinsu,
sau cu partea sa nebuloasă, de care neaparat n’a fostu lipsitu cu totul nici elu,
ca nici unu muritoru, ci ilu vomu desemnà
numai ca Domnitorul, care a pusu base unei 
institutuţiuni de cea mai mare insemnătate,
unei instituţiuni formătoare. Avemu dar să
facemu istoricul acestui institute, se inţelege
foarte pe scurtu.
Procendĕndu la aceasta, ni se presintà de
 sine intrebarea: a mai fostu in ţara aceasta
vre unu astfeliu de aşedemeutu inainte de
timpul lui Vasile Lupu? D. I. A. Dardeu
ia notiţa sa istorică asupra scoalei de la 
Trei-Ierarchi*) admite că ţara Molodvei
 a trebuitu să aibă institute de instrucţiune celu 
puţin din timpul lui Alexandru Celu Bunu,
adecă ăncă de la inceputul secolului XV.
In adevĕrul pare natural a presupune aceasta 
despre unu Domnu ca dĕnsul, care prin introducerea legilor Romane şi organizarea clerului n’avea decăt a face unu pasu mai departe pe aceeaşi cale, spre a se găndi şi la
invĕţămĕntul public, şi acesta cu atăta mai
mult cu căt fu unul dintre principia, cari au
domnitu mai indelungu (1401-1432). Ănsĕ 
cea tradiţiune istorică in privinţa aceasta, pe
cănd earăşi nu erà nimicu mai firescu decăt
a se consemnà impreună cu celelalte fapte ale
lui Alecsandru Celu Bunu. Poate că timpul
de şi indelungu, dar agitatu alu Domniei sale 
nu-i a premisu a realizà cea ce-şi propusese 
şi pe acestu tĕrĕmu. De acea noi ne vomu
opri la opiniunea, că acele instituţiuni, dacă
au esistatu – şi sunt destule argumente intrinsece pentru aceasta – au fostu de puţină 
importanţă, s’au mărginitu numai la elementele cele mai simple ale instrucţiunii. Astfeliu reducĕndu lucrul aci, ni se esplică in
cătva şi nemenţionarea lui.
Mai bine stămu in ptivinţa unei scoale
superioare de dată mai tărdie, de la inceputul jumĕtăţei a doua a seculului XVI, fundată de Domnitorul Ioan Vasile, supranumitu Iacob Despotu sau Iacob Heraclide
(1562-1564). Aceasta fu Universitatea de
la Cotnaru, care indestrată  cu invĕţaţi, ce 
acestu principe aduse din alte ţări, precum 
erà Gaspar  Percer, ginrile celebrului protestantu Melanchton, şi profesorii de matematică din Cracovia Zomar şi Ioachim Retice, deveni,
chiar după mărturia scriitorilor străini,
unu focaru de cultură atăt de faimosu, incăt
chiar erudiţi din Germania şi Polonia veniau să
studieze intr’ĕnsa limba latină*) Din nefericire această scoală inaltă avu o durată foarte 
scurtă: fu numai unu meteoru grandiosu, ce
străluci la orizontul acestei ţări atăt de cercate, ca şi sora ei. A! dacă acestu sboru
intelectualu n’ar fi fostu impedicatu de furtuna timpurilor, Romănii ar ocupà acum unu
 altu locu in concertul popoarelor, Romănia 
ar fi acuma unu centru de cultură alu Europei Orientale! Dar să ne măngăemu cu speranţa că vomu fi aceasta in viitoru.
După ce amu vĕdutu cu modul acesta ceea
ce a mai posesu această ţară in privinţa formării intelectuale inaintea lui Vasile Lupu,
venimu acum dĕnsul. Acestu principe domnl
pe la finele primei jumătăţi a secolului XVII.
Elu erà după mărturia Patriachului esilatu
Malosius, amicul seu, unul din bărabaţii cei
mai invăţaţi ai timpului. Ca atare atare erà şi 
iubitoru de binele şi progresul ţărei sale. După
ce in piositatea sa construi şi dotâ in imprejurări critice templul, ce-lu vedemu dinaintea 
noastră*), care este ăncă unul din puţinele 
monumente de arte ale ţăii noastre, unde cu 
cheltuieli insemnate puse să aducă din Epivatos in Bulgaria moascele săntei Paraschiva, 
fundâ in curtea acestui locaşu săntu in anul
1644 Institutul, ce purtà numele după dĕnsul de Academia Vasiliană. Este indiferinte a 
cercertà, dacă a intreprinsu această operă spontanu, sau avĕndu in vedere antecedintele fostei Universităţi de la Cotnaru, cu toate că chiar 
in casul din urmă n’ar perde nimicu din gloria
sa. Şi pentru  ca acestu aşedămĕntul să aibă
asigurate pentru totdeauna mijloacele neceasre
de intreţinere, ilu donâ cu trei proprietăţi:
Răchitenii, Tămăşenii şi Juganii. Această
dispoziţiune a lui Vasile Lupu nu ne este 
cunoscută din documentul seu propriu, căci
Grecii au avutu interesu, după cum este sciutu,
ca să nu-lu lase a vede lumina, ci prin aşa 
numitu Suretu alu Domnitorului Gheorge Stefan, succesorul seu, care fu făcutu in anul 
1656 Apr. 2**)
____________

*) Solemnitatea cu ocasiunea căreia fu ţinutu acestu discursu, se celebrâ intr-o sală a construcţiunilor din 
curtea bisericei Trei-Ierarhi. Red.
**) V. Uricariul, publicatu de D. T. Codrescu, volum. 3, pag. 279.

Documetu lăsatu de predecesoru seu Vasilie
Lupu, şi cercetăndu cu deamăruntul cele cuprinse intr’ensul, a vĕdutu că voinţa fundatorului a fsotu de a face bine ţării, puindu
in scoala instituită de dĕnsul dascăli buni
aduşi de la Kiew, de la Archiepiscopul Moldoveanu Petraşcu Movilă, adecă recomendaţi
de elu, după cum se vede. Mintesce apoi
cele trei moşii lasate scoalei, şi adaoge, că 
acea instituţiune nedăndu roadele asceptate 
din pricina depărtării dascălilor şi inlocuirii
lor prin alţii aduşi din Grecia, o restituie in
drepturile ei de posesiune, şi pe dascalii de
mai nainte in locurile lor, insistăndu anume
că aceştia sunt mai buni şi mai folositori pămĕntului, cum se esprime elu, deăt dascăli,
Greci.
Ce studie se predau anume in acestu institutu, nu ne este cunoscutu. Putemu ănsĕ deduce cu certitudine că limba Romănă n’a fostu
esclusă dintr’ĕnsul, din chiar spiritul tundaţiunii şi din imprejurarea, că istoricii străini
laudă mult meritele ce şi-a căştigatu Vasilie
Lupu prin scaparea limbei Romăne de cutrupirea cele Slave. Aceste studii paru a fi fostu
egle cu acelea ale unui Gimnasiu. Atăta ne 
este cunoscutu despre fu ndaţiunea lui Vasilie 
Lupu.
După ce in anul 1658 principele Gheorghe
Stefan perdu Domnia şi imprejurările devenirĕ nefavorabile desvoltării invăţămĕntului,
nu mai incape indoială, că această scoală, care
erà menită a dà resultatele cele mai salutare,
se desfiinţâ, de oare-ce nu mai vedemu făcĕndu-se nici o menţiune despre dĕnsa. Se
inţelge se sine, că in timpul următoru alu 
Domniei Fanarioţilor – acei Fanarioţi, sub 
cari Romănii ajunseserĕ aproape să-şi peardă
pănă şi credinţa in vitalitatea lor - acei Fanarioţi sub alu cărora regimu gemĕndu Ro-
mănii nu puturĕ profità atăta timpu de binefacerile civilaţiunii - se inţelge, dicu, că in
timpul lor n’a putut fi vorba de o cultură 
naţională. In puţinele scoale instituite de 
dĕnşii se invaţà alte limbi, se invaţà Grecesce, Latinesce, Slavonesce, chiar şi limba Arabă
numai Romăneşce nu, afară de singura scoală
a lui Grigorie Ghica, (1764-1766), in caew
limba Romănă avu care-care locu, şi care a 
duratu pănă la 1827 sub numele de Scoala
Grecească.
In fine sosesce timpul renascerii naţionale,
căci erà scrisu in cartea vieţei acestui poporu,
că are să se descepte, spre a deveni odată mare
şi gloriosu, conform originii sale şi facultăţilor cu cari l’a inzestratu natura. Ce schimbare! O de trei ori bine-cuvĕntată libertate!
Abia işi recapataserĕ Romănii Domnii lor
indigeni, abiaa se mişcaserĕ cătva timpu mai
liberu, şi inimele lor dejà tresaru de bucurie şi de
speranţă in viitoru. Romănii se prepară acum
a recăştigà unul căte unul bunurile naţionale 
cele perdute. Ilustrul patriotu Metropolitul 
Veniamin reeşise a fondà ăncă in anul 1804
seminariul de la Socola. La 1828 sub domnia
Principelui Romănu Ioan Sandu Sturza, după
stâruinţele numitului Metropolitu, care se
inconjurà de bărbaţi setoşi de a contribui
la binele ţăii, precum venerabilul G. Asachi,
pe care suntemu fericiţi de a-lu  cede in mijlocul nostru, apoi G, Seulescu, Archimandritul Iosif Silvanu, Vasile Fabian, şi alţii barbaţi cărora timpul va dà ce este alu lor, după,
aceste stăruinţe, dicu, se aprobà propunerea 
Eforiei scoalelor de a se reinfiinţà in casa 
aşedămĕntului lui Vasilie Lupu o scoală primară şi unu Gimnasiu, la cari să se adaogă
in urmă şi o facultate de Dreptu şi de Filosofie, predăndu-se invăţăturile in limba naţională*). Aceste scoale se infiinţarĕ cu mult zelu
ca profesori in ele. D. G. Asachi mai ales 
contribui mult la desvoltarea instrucţiunii prin 
posiţiunea sa de referendaru, cum se ḑiceà pe  
atunci, adecă directoru alu scoalelor. In anul
1831 incăperile aşedămĕntului se mai adauserĕ prin o nouă construcţiune in aripa dreaptă,
pe care se inscriserĕ cuvintele, ce le putemu
citi ăncă: Institutul Vasilianu, hărăzitu junimei Romăne, 1831. La 1835sudiele gimnasiale furĕ separate de scoala primară, strămutăndu-se predarea lor intr’unu edificiu propriu 
sub numele de Academie**). Tot in timpul 
Domniei lui Mihaiu Sturza se luarĕ moşiile scoalei din măna Grecilor, in urma unui procesu 
codusu de D. G. Asachi. Cu timpul sfera
obiectelor scoalei crescu, şi la 1855 se fromà
intr’ĕnsa seminariul de invăţători săteci, adecă
propria scoală normală de astăḑi. In fine in anul
1860 – 61 se mai construirĕ prin ingrijirea 
Guvernului noue ȋncăperi pentru comoditatea
studielor, imbunătăţindu-se şi invăţămĕntul
insuşi prin introducere metoadei mixte de D.
Vasile Alecsandrescu Ureche.
Aceste sunt pe scurtu  vicisitudinile prin
care a trecutu fundaţiunea ilustrului principe 
in memoria căruia se serbează astă solemnitate. Dacă Vasile Lupu va fi făcutu numai
atăta pentru ţara sa, totu ar fi unu titlu destul de mare la recunoscniţa noastră, căci insemnătatea faptelor unui om se mesoară după
timpul şi imprejurările in care a trăitu. In situaţiunea Vasiliană are pentru noi nu numai 
o importanţă istorică, că una din cele mai
vechi scoale din această ţară, dar şi de regenerare; căci, cu toate că germenul celu binefăcĕtorul, ce conţineà, nu se putu desvoltà din 
causa nefavorizării timpurilor, suvenirea esistinţei ei provocà renascerea unei alte scoale
pe ruinele ei, care contribui ca atare la regenerarea naţională: invăţămĕntul fiindu singurul mijlocu prin care capătă pmul consciinţa drepturilor şi datoriilor sale, singurul
care ne inspiră adevĕrata iubire de patrie,
adevĕrata umanitate, singurul prin care işi
poate implini omul misiunea sa, cu unu cuvĕntu singuru mijlocu cu ajutorul căruia se
 desvoaltă acelu germenu divinu, ce s’a plantatu in pieptu nostru, şi care se numesce raţiune.
Trăiască dar memoria lui Vasile Lupu!
Trăiească dar memoria lui Vasilie Lupu!
Trăiească invăţămĕntul şi luminile, şi dee Creatorul ca ele să producă fructele cele mai escelinţi, de la cari numai se poate asceptà salutea, progresul şi prosperitatea acestei şi a 
ori-cărei ţări! Treăiească in fine Romănia!
Trăiească Inălţimea Sa Carol I, prea iubitul 
 şi generosul nostru Domnitoru!
____________
*) V. Uricariul, vol. 3, pag 33
**) Liceul naţionalu de astăḑi.

















